Deşi Catacombele Sfântului Calixt nu sunt singurele catacombe de pe vremea creştinismului timpuriu din Roma, sunt în mod cert cele mai exemplare, o reputaţie susţinută atât de popularitatea lor în rândul turiştilor, cât şi de faptul că au fost considerate „catacombele prin excelenţă” de către chiar întemeietorul arheologiei creştine, Giovanni Battista de Rossi, ceea ce nu e de puţină însemnătate pentru prestigiul lor din punct de vedere ştiinţific şi turistic deopotrivă.
Catacombele poartă numele lui Calixt care, la momentul în care au fost construite (în al doilea deceniu al celui de-al treilea secol dH), ocupa funcţia de diacon de Roma (sub Papa Zephyrinus). Calixt a fost ulterior ales papă, şi în cele din urmă a fost martirizat pentru credinţa sa creştină. Se crede (deşi nu se ştie cu certitudine) că el a fost cel care a dispus construirea catacombelor. Baza acestei reţele stratificate (pe 5 nivele) lungi de 19 kilometri de tuneluri subterane exista deja înainte de a fi luată decizia de a construi spectaculoasele catacombe din prezent (aici este vorba de preexistentele „hypogea”, care înseamnă tocmai „sub pământ”).
Catacombele au fost create ca loc de depozitare a mormintelor papilor şi ale martirilor creştini. Cripta papilor (capella dei papi) din interiorul catacombelor, precum şi restul tunelelor, conţineau mormintele a 16 papi (plasate aici până în secolul al IV-lea, când cripta a devenit prea aglomerată) şi a sute de mii (circa jumătate de milion de milion) de morminte ale creştinilor timpurii persecutaţi, în cele mai multe cazuri, pentru credinţele lor religioase. Pe de altă parte, turiştii care intră în catacombe în prezent nu vor putea vedea aceste morminte, întrucât catacombele au fost complet evacuate înainte de secolul al IX-lea iar mormintele au fost mutate în vederea adăpostirii la Biserica San Silvestro in Capite (precum şi la alte locaşuri de cult din Roma), ameninţarea care a determinat autorităţile papale să facă acest lucru fiind faptul că Catacombele Sfântului Calixt erau situate în afara Zidurilor Aureliene, ceea ce le făcea vulnerabile în faţa atacurilor barbarilor.
Fără îndoială, situl rămâne unul ce merită vizitat. Spectaculoasele şi sinuoasele tuneluri, care ajung chiar şi la o adâncime de 20 de metri sub pământ, sunt înfrumuseţate, aşa-zicând, cu picturi şi sculpturi, precum şi cu inscripţii, însă aceste elemente decorative cu greu pot fi considerate realizări artistice. Pe de altă parte, valoarea lor documentară este necontestată: acestea oferă informaţii despre viaţa şi obiceiurile creştinilor persecutaţi, constituind o resursă nepreţuită pentru studiul perioadei incipiente a creştinismului. Se poate observa cu uşurinţă şi abundenţa de simboluri creştine, cum ar fi peştele (simbol al lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu), porumbelul (simbol al sufletului eliberat şi al Sfântului Duh), fenixul (simbol al renaşterii), şi ancora.