Muzeul Civic de Zoologie din Roma este situat în apropiere de Grădina Zoologică (cunoscută localnicilor şi sub numele de Bioparc), detaşându-se ca un reputat institut recunoscut la scară naţională pentru activităţile sale de cercetare în domeniul diversităţii vieţii animale. Colecţiile sale numără aproximativ cinci milioane de exponate, cuprinzând secţiuni dedicate ornitologiei, herpetologiei, ihtiologiei, entomologiei, precum şi a vieţii mamiferelor.

O parte a misiunii acestui muzeu este de natură educaţională. Astfel, numeroase programe, tururi ghidate şi ateliere au fost concepute şi sunt constant organizate în colaborare cu alte instituţii şi asociaţii pentru a familiariza publicul cu conceptele istoriei naturale, ale evoluţiei vieţii şi biodiversităţii.

Nume:
Muzeul Civic de Zoologie (Museo Civico di Zoologia)
Adresă:
18, Via Ulisse Aldrovandi, 00197, Roma, Italia
Telefon:
0039 06 67109270
Fax:
0039 06 32650186
Email:
[email protected]
Website:
www.museodizoologia.it
Program:
de marţi până duminică: între 9:00 şi 17:00