Situat în piaţa cu acelaşi nume din Roma, Palazzo Barberini se detaşează atât prin excelenţa arhitecturii sale, cât şi prin faptul că în prezent găzduieşte Galeria Naţională de Artă Antică (alte secţiuni ale acestei galerii sunt găzduite la Palatul Corsini). Însă lăsând la o parte colecţiile galeriei, palatul este în el însuşi o privelişte ce merită apreciată pentru modalitatea în care completează şi echilibrează peisajul pieţei.
Palatul a fost construit în vremea pontificatului lui Urban VIII, născut din familia Barberini. Lucrările au dost demarate în 1627, pentru a fi finalizate doar 6 ani mai târziu. La proiectarea clădirii au lucrat trei arhitecţi, anume, Carlo Maderno, Francesco Borromini şi, în cele din urmă, Gian Lorenzo Bernini (care a supravegheat finalizarea lucrărilor). Se poate vorbi de câteva trăsături unice care singularizează acest palat, trăsături care, la momentul respectiv, au fost considerate foarte inovative şi, prin urmare, aplicate în proiectarea diverselor alte construcţii din Europa. Este vorba despre ferestrele în perspectivă falsă (meritul lui Borromini) şi la structura aşa-numitei cour d’honneur, închisă în două părţi de aripi simetrice şi de o sală ovală în fundal.
Principalul element de interes în ceea ce priveşte decoraţiunile se referă la scena alegorică a Divinei Providenţe şi a Puterii lui Barberini realizată de Pietro da Cortona, o frescă ce împodobeşte tavanul sălii ovale. Alte fresce notabile sunt lucrări semnate de Andrea Camassei şi Giuseppe Passeri şi care decorează tavanele camerelor situate la primul etaj (piano nobile) al palatului. Grădina clădirii, numită în mod sugestiv „grădina secretă” (giardino segreto), având în vedere că nu este vizibilă pentru cei care nu intră în palat, poate fi şi ea admirată de turiştii care vizitează muzeul, alături de patrimoniul său decorativ şi artistic.