Cea mai mare parte a Bisericii Sfânta Cecilia în Trastevere din Roma a fost conturată din punct de vedere arhitectural în secolele al IX-lea, al XV-lea şi al XVIII-lea, când au fost efectuate lucrări masive de restaurare la un antic locaş de cult ce purta hramul martirei. Astfel, de exemplu, faţada a fost construită în 1725, potrivit unui proiect de Ferdinando Fuga.
Însă, biserica iniţială a fost, după câte se pare, ctitorită în secolul al V-lea, şi construită deasupra casei unde locuia sfânta. Moaştele sfintei au fost, cu toate acestea, aduse aici nu mai devreme de anul 822, când, sub Papa Paschal, anticul edificiu a fost reconstruit. Patrimoniul artistic este destul de divers în ceea ce priveşte epocile din care descind capodoperele. Astfel, o piesă cu totul remarcabilă se referă la baldachinul realizat în 1293 şi proiectat de către Arnolfo di Cambio într-un sobru stil gotic, flancat de coloane şi decorat cu reprezentări sculpturale ale sfinţilor, îngerilor, evangheliştilor şi profeţilor. Câteva achiziţii mai recente se referă la frescele lui Antonio del Massaro de pe tavanul Capelei Ponziani Chapel (realizate în 1470), la retablurile de la începutul secolului al XVII-lea realizate de către Guido Reni şi care o redau pe Sfânta Cecilia însoţită de Sfântul Valerian şi, respectiv, martirizată. Comori artistice mai timpurii se referă la picturile murale ale lui Pietro Cavallini din corul călugărilor (o lucrare creată între 1289 şi 1293) şi la decoraţiunile cosmateşti din cripta unde sunt ţinute moaştele Sfintei Cecilia (alături de moaştele Sfântului Valerian).
Însă atuul artistic al bisericii se referă la reprezentarea sculpturală a Martiriului Sfintei Cecilia. Această statuie este plasată în altar, şi descrie postura presupusului corp incoruptibil al sfintei atunci când mormântul său a fost deschis în anul 1595. Sculptura a fost realizată de Stefano Maderno, într-un stil cvasi-baroc (este mai puţin dramatică şi se centrează mai curând pe captarea posturii fireşti a corpului, fără exagerări artistice împrumutate de către sculptor obiectului inspiraţiei sale, aşa cum este cazul, pe de altă parte, cu stilul baroc tipic).